Aseară mi-am adus aminte de vorba unei persoane cunoscute din România: “Dacă regizorii ar avea puțină cultura generală, ar face niște piese de teatru și filme despre tradițiile și istoria României, dar din păcate ne uităm în continuare la niște creații fără viitor!” . Am avut ocazia și onoarea, pot spune totodata, de a merge la premiera piesei de teatru ” Caii la fereastră” scrisă în 1985 de Matei Vișniec, printre ultimele sale piese scrise înainte de a pleca din România comunistă, jucată la Teatrul “Mihai Eminescu”, Botoșani.
Distribuția a fost formată din actorii Bogdan Muncaciu, Gina Pătrașcu, Ioan Crețescu, Volin Costin, Andreea Moțcu, Mirela Nistor, Alexandru Dobinciuc în regia lui Petru Vutcărău, ilustrația muzicală Sergiu Screlea, iar scenografia Mihai Pastramagiu.
O piesă care View full article »
Niciodată n-am crezut că va ieși ceva bun dintr-o combinație de dubstep cu un solo de vioară. M-am înșelat, pentru-că am uitat să iau în calcul un termen clișeic, dar adevarat într-o oarecare măsură și anume talentul.
De ea probabil că ați mai auzit pe la American Got Talent, unde a cam lăsat juriul cu gura căscată și cu un risc de a-și umple gurile cu muște. Lindsey Stirling este o tânără din America ce a dorit ca toată viața să cânte la vioară. În ciuda situației financiare proaste, aceasta a reușit să își continuie studiile cu vioara, iar efortul i-a fost răsplatit undeva prin adolescență, participând la diverse concursuri unde bineînțeles a și luat diverse premii. După zicala “vorba multă, sărăcia omului”, închei prezentarea si vă las să vedeți ceea ce stie ea să facă cel mai bine. View full article »
Dragilor, după cum bine ați putut constata și voi în ultima lună, Bătrânelul nu a prea activat pe blog din varii motive tehnice sau mai bine spus tehnico-financiare.Cine îl mai citește pe Facebook, a mai văzut câte una, alta, dar în rest pe aici, slabă mișcare.
Trecuta multă vreme, fusără toate sărbătorile astea tradiționale românești socio-culturale cu scop de procreere a neamului românesc, iar eu n-am apucat a face măcar o recenzie, așa pentru suflețelul meu, drept urmare nu-mi mai găsesc scopul în umila mea existență. Să mă apuc eu acum, n-ar avea absolut niciun rost.
Am considerat a fi de bun obraz a face o reactualizare blogului, asta, ca să nu uitați că mai scrie cineva pe aici. Mi-aș fi dorit ca ceva interesant să se fi întâmplat în așa fel încât să-mi fi marcat existența și să îl pot transforma într-un articol, dar după cum observați și voi și eu, nu s-a întâmplat mai nimic. Drept urmare, vă salut din fundul grădinii și vă doresc sănătate și voie bună, bineînțeles în limita stocului disponibil, după cum spune și Andi Moisescu.
Iarna asta la cât de greu s-a mers, nu mi-a mai trecut prin cap să mă gândesc și la gropile de după.Un semn l-am primit acum o săptămână când am văzut la știri, așa… informativ, că au început să apară vechile noastre gropi.Legea-i ca primele să răsară în București, obligat-forțat.El e tata lor!
Gândul, ne arată ce mândrețuri de gropi avem.Dolofane, adânci ca o adevarata… gaura 
si nascute exact în locul potrivit. View full article »
Am văzut în seara asta pe facebook niște imagini tare interesante din istoria Botoșaniului.Poze de la începutul anilor 1900, până în prezent.Umblând din floare-n floare, am găsit niște imagini pe historia.ro, care ne dezvăluie niște lucruri tare interesante din anii `30 ai “Micului Paris” sau Bucureștiul de astăzi.
Perioada interbelică a fost una destul de bună pentru societatea românească.A fost o perioadă de continuă dezvoltare în aproape toate domeniile.Bucureștiului i se mai spunea și “Micul Paris”, datorită frumuseții acestuia.Oraș cu o economie în plină ascensiune, o societate care începea să cunoască gustul civilizației și o cultură ce începea încetul cu încetul să capete formă.Bineînteles, dacă lucrurile acestea sunt, publicitatea trebuia să își facă și ea locul în viața oamenilor. Tonul se dă în 1924 de către Regina Maria a României într-o reclamă în care aceasta laudă calitățile cremei ”Pond’s Cold”. A fost prima persoană regală care a jucat într-o reclamă.Încetul cu încetul, publicitatea își capătă forma în radio dar și-n presa scrisa.Mai jos aveți câteva imagini cu niște reclame din vremea respectivă…
Eu nu aș putea să fac ceea ce văd astăzi la televizor. Deși am trăin într-un mediu unde culoare roz nu a existat niciodată, totuși, nu pot face asemenea mârșăvie. Nu pot ieși, public, îndrumat de către bani, să aduc îndemne asupra poporului la o sinucidere. Este o sinucidere ce s-a întâmplat în ultima perioadă. De la toată șarada cu ieșirile în stradă și până la demisia de astăzi.
Îmi pare rău că, omul la foame și la disperare își pierde mintea și logica în gândire.Și mie îmi este foame, și altor cateva milioane de oameni, dar păcat că o parte din noi am luat-o pe miriște mai urât ca oile.
Păcat, banul, a ajuns o valoare mult mai presus decât patriotismul…
Era o vorbă odată, ” Societatea care nu învață din greșelile trecutului, se poate considera condamnată!”
Hai că problema asta nu s-a discutat de mult, pe față fiind un subiect mai mult decât tabu, iar pe la spate, un subiect mult prea discutat și întors pe toate fețele. O du-te-n pula mea la vremea ei, face mai mult decât o bătaie.Tot ce contează este tonul, pentru că el oferă consistența. View full article »
