CNP-urile noastre… pe toate gardurile!

Este o vorbă din popor: Numele prostului, scris pe toate gardurile. Ni se potriveşte de minune! După ce că ne-au oferit tot, dar absolut tot, ne-au dat salarii mari, ne-au ajutat, ne-a oferit un învăţământ şi sectoare de muncă mai ceva ca în Vest, a dat săracilor bătrâni care au muncit o viaţă pentru C.A.P nişte pensii decente, în sfârşit trebuie să plătim pentru munca lor în favoarea poporului. Ne vindem identitatea…

Deci, cum vine asta… Vine o tanti la mine la uşă, cioc-cioc am venit cu recensământul, nu? Eu deschid, completez căcatu` ăla de formular răspunzând la întrebări mai mult decât tâmpite şi jenant de cretine, iar printre căsuţele alea ce tre` să le completez, trebuie să-mi dau şi CNP-ul, nu?… Adică o tanti care n-are pregătire în domeniu, necunoscută, care nu are absolut niciun drept şi nelucrând în vreo instituţie a statului cu drept de cerere a CNP-ului meu, să mi-l ia?…

Uneori, deciziile mari nu schimba destine mici…

Mă uitam zilele astea venind de la cineva şi trecând printr-o zonă să-i zic ” rău famată” sau mai rudimentar, cartier marginaş al oraşului, la oamenii din el. Câte poţi vede doar trecând, ne mai punând la socoteală dacă ai sta în el.  Am crescut într-un cartier asemanător, cei drept puţin mai liniştit, dar care avea cam aceleaşi reguli, dar care timpul l-a transformat şi l-a anexat oraşului. Spun asta pentru-că întotdeauna am considerat că un ghetou nu face parte dintr-un oraş. E o lume total diferită. E un alt oraş cu altă conducere, cu alte legi şi cu alte principii şi scopuri în viaţă.