Şi-a căzut cortina…


Întotdeauna mi-am dorit să fiu acolo! Mi-a plăcut, îmi place şi îmi va place cât timp voi trăi! Am vrut să văd lumea din alt unghi, din altă poveste.Să văd reacţia oamenilor la gesturile şi cuvintele mele spuse uneori cu o teamă ce mă făcea să transpir din primele mele momente.Îmi plăcea emoţia dinaintea spectacolului când auzeam oamenii cum foşnăiau ca nişte furnici ce se adunau ca într-un muşuroi. Apoi când trebuia să fac pasul către ei, prindeam acel curaj şi acea putere de care aveam nevoie pentru a nu mă pierde şi a nu-i dezamăgi. Erau printre singurele momente din viaţă  când eram sigur pe mine, în ciuda emoţiilor şi în ciuda corpului ce îmi tremura la fiecare mişcare.Simţeam mereu  o transpiraţie rece ce îmi dădea fiori ce mă impulsiona.

Mi-a plăcut mereu să aud reacţia publicului la replicile şi gesturile mele.Era semnul că trebuie să plusez sau să mai las puţin de la mine. Niciodată nu am crezut câte pot învăţa doar din privirile oamenilor, a catorva sute de oameni ce se uită la mine şi aşteaptă să îi duc şi pe ei în poveste.Uneori cred că am reuşit, alteori nu, dar aşa e şi în viaţă. Sunt situaţii când poţi şi situaţii când nu poţi. O zic ca o consolare, pentru-că ştiu că uneori nu am dat totul, iar în alte dăţi am dat, iar reacţiile publicului au fost diferite în ambele situaţii.

Mi-a plăcut să caut în sutele de oameni ce erau transpuşi în umbra reflectoarelor, prietenii şi cunoscuţii, în secundele alea ce mi le puteam permite în unele situaţii.Uneori îi găseam, alteori nu. Când îi găseam, căpătam o putere chiar dacă gura îmi era uscată şi încercam să vorbesc cât mai clar, dar mă făcea să merg mai departe şi să îmi trec limitele.

Îmi plăceau aplauzele de final. Ele erau unul din motivele pentru care eu încercam să fiu altcineva.Un altcineva mulat pe personalitatea mea.Ele erau verdictul final dacă a fost bine sau dacă nu a fost.

Mi-a plăcut ca cineva să-si pună bazele şi speranţele în mine că voi reuşi şi că voi demonstra că pot şi… Am putut! Uneori am fost irascibil, enervant, încăpăţânat, dar cineva a considerat că nu e nevoie de o înlocuire, ci de o reeducare pentru a găsi cheia către ceea ce eu trebuie sa fiu.

Nu am să uit niciodată copilul de 10 ani care a venit la mine să-mi ceară autograf. Am încercat să nu mă pierd, refuzând prietenos spunându-i că nu sunt nici cel mai bun şi nici în măsură de a il da, dar colegii mi-au zis să il dau. Am luat pixul în mână, cu un tremurat si cu o hotărâre maximă, i l-am scris.

Acum, nu-mi doresc decât să rămân tot timpul în faţa reflectoarelor şi a unei grămezi de oameni ce aşteaptă să îi fac să uite de problemele zilnice măcar pentru 60 de minute.Nu am vrut, nu am căutat şi nu voi căuta celebritatea şi banii în teatru, ci liniştea şi foamea pentru el! Cineva spunea odată, ” Actoria e singura meserie unde nu primeşti bacşis!”

Aş fi vrut să fie mai mult, să dureze mai mult. Mi-am pus în minte să fac asta o viaţă întreagă.Uneori unele lucruri nu se pot duce până la capăt. Asta va fi unul din marile mele regrete ce le voi purta cu mine.

Uneori,  toate visele se termină într-o secundă!…

2 thoughts on “Şi-a căzut cortina…

Da-i cu replica, nu ezita!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s