Hai mă că-i draguţă faza! Şi totuşi, panoul nu-i pus la oha?.. :))


Şi m-am hotărât să dau şi eu de carnet, drept urmare am fost nevoit să umblu prin oraş după tot felul de hârtii pentru dosar. Am ajuns într-un final şi la Poliţie, sau ca să sune mai mişto, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani. Merg cu chitanţa la un ghişeul unde eliberează cazierul judiciar, iar în privire îmi sare ceva strălucitor şi roşu cocoţat pe perete. Ca să-mi atragă atenţia, a fost de ajuns să fie roşu, apoi scrisul mare.

Nu ştiu dacă e pus doarîn secţia din Botoşani sau fiecare secţie din ţară are câte o chestie din asta, dar mi se pare absolut genială!Eu n-am putut să mă abţin din râs, drept urmare femeia de la ghişeu şi-a dat seama imediat de ce râd, intorcând ochii spre chestia de pe perete şi zâmbind subtil.

Bă` oameni buni, ce credeţi voi c-ar putea scrie în faţa ghişeului de Eliberări Cazier Judiciar din Botoşani?

Asta!…

Până la urmă le cam dau dreptate.La Eliberări Cazier Judiciar nu se pot primi atenţii, pentru-că toate-s într-o anumită ordine şi cu o bază de date foarte bine organizată, cel puţin teoretic.S-au săturat şi ei până la urmă de toţi ghiorlanii veniţi din Italia ce vor să-şi scoată cazierul, venind cu o cafea şi cu bomboane crezând ca pot cumpăra lumea şi au prioritate la orice.

One thought on “Hai mă că-i draguţă faza! Şi totuşi, panoul nu-i pus la oha?.. :))

  1. Merg cu chitanţa la un ghişeul unde eliberează cazierul judiciar.
    Nu ştiu dacă e pus doarîn secţia
    pentru-că

Da-i cu replica, nu ezita!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s