Uneori, deciziile mari nu schimba destine mici…


Mă uitam zilele astea venind de la cineva şi trecând printr-o zonă să-i zic ” rău famată” sau mai rudimentar, cartier marginaş al oraşului, la oamenii din el. Câte poţi vede doar trecând, ne mai punând la socoteală dacă ai sta în el.  Am crescut într-un cartier asemanător, cei drept puţin mai liniştit, dar care avea cam aceleaşi reguli, dar care timpul l-a transformat şi l-a anexat oraşului. Spun asta pentru-că întotdeauna am considerat că un ghetou nu face parte dintr-un oraş. E o lume total diferită. E un alt oraş cu altă conducere, cu alte legi şi cu alte principii şi scopuri în viaţă.

Cât am stat în cartier, am învăţat multe lecţii de viaţă, chiar dacă implicarea mea directă sau indirectă nu a fost una importantă, dar nu ai cum să fii indiferent sau să uiţi aşa ceva.Lumea din afară e  total diferită. Oamenii sunt spălaţi pe creiere cu estimări şi analize politico-economice, principala goană şi luptă e pentru bani, iar traseul se rezumă la muncă şi odihnă.Lumea unde farmecul vieţii s-a pierdut.Locul unde sentimentele dispar, indiferenţa şi toleranţa pentru eşecul, suferinţa celor din jur predomină. În asta mă includ şi eu, lumea asta te formează pentru ea, fie că vrei, fie că nu vrei.

Mă uitam la oamenii din ghetouri şi oamenii din oraş, diferenţa de mentalitate şi scopurile lor în viaţă sunt cu totul altele. Când intri într-un ghetou mai vezi străzi delimitate pentru un tenis de picior, copii care înca mai bat mingea şi mai joacă ascunselea. Încă vezi babe senile ce se ţipă de la balcon, ce veghează ca nişte şoimi mereu asupra oamenilor de jos, să vadă ce face x sau ce face y, pentru a avea un subiect de discuţie cu cealaltă babă la fel de senilă de la etajul 4, dar care nu poate sta toata ziua la geam pentru-că e ocupată cu telenovelele.

Înca mai apuc să văd o lume diferită unde “şmecheraşii” fac chetă pentru o ţigară, sticlele de bere stau aruncate în faţa blocului, iar câţiva din ei se uită la tine urât analizându-te cu o privire sfâşietoare, pregătiţi în orice moment să te linşeze în caz că nu le convine ceva la tine, în timp sparg seminţe cu un sictir demn de pus în tablou. Apuci să vezi găşti de băieţi care sunt gata de bătaie la orice telefon, proptiţi toţi lângă o Dacie veche de 30 de ani sau eventual lângă un BMW vechi, negru, ce rulează în difuzoare muzică veche cu rime ce transmit aceeaşi filosofie de viată ca a lor, precum B.U.G Mafia sau La Familia . Peisaj dezolant, tragic, înspăimântător de altfel, dar care-ţi deschide mintea doar privindu-l. Mi-am adus aminte că în lumea asta a lor, blocurile dărăpănate,  privirile, atitudinea lor faţă de viaţă, te fac să fii un nimeni în lumea lor, chiar dacă ai zece facultăţi şi esti cineva în societatea orăşenească.Pentru ei nu valorezi nimic, atâta timp cât nu le dai sau nu îţi iau ceva. Pentru ei, lumea se învârte în perimetrul stabilit de ghenele de gunoi şi blocurile cojite de culoare şi lipsite de orice speranţă de bucurie.

Pentru ei viaţa se rezumă la prieteni, cartier şi casă. Ce e după, nu contează. Pentru ei arta nu sunt tablouri de milioane de euro, muzica clasică, piese de teatru prezentate până şi pe scena din Moscova, ci arta stradală. Diferenţa dintre arta clasică, cea cotidiană pe care o consumăm noi cei care trăim într-o societate robotică si cea stradală, se diferenţiază prin buget, frică, mesaj şi bucuria de a o face. Pentru ei adevaratele tablouri sunt pereţii amprentaţi cu tot felul de mesaje şi desene sub formă de grafiti, muzica e facută şi recunoscută doar de artiştii plecaţi din lumea lor, restul fiind doar zgomot.Piesele de teatru se joacă seara, conflictul principal disputându-se în personaje principale ce dau ordine şi cele colective ce execută bătăi în stradă, sustinuţi tehnic de luminile maşinilor de poliţie, urmând ca mai apoi aplauzele să fie în faţa luminilor girofarurilor şi a publicului cu mainile la spate zâmbind plini de sânge şi bucuroşi că şi-au jucat rolul. Premiul mereu se rezumă în teritorii, respect, femei, bani şi droguri.

Uneori te uiţi la oamenii ce ies din cartier, ambiţioşi şi dornici de a scăpa de sărăcia şi drama trăită in ghetou şi vezi că ajung mari în societatea noastră, ajutaţi de mentalitatea care au căpătat-o în cartier.Diferenţa dintre noi e că unul plecat din ghetou se poate acomoda în societatea orăşenească, pe cand unul din cealaltă tabără, mai rar.

Pentru ei politica e făcută de cei mai mari din cartier.Regulile se stabilesc de ei.Pentru ei nu există politică la nivel naţional, nu există analişti şi prezicători sau clarvăzători economici . Nu există decizii care să-i afecteze. Lumea lor e prea izolată pentru a o putea schimba în bine sau in mai rau.La ei, încă s-au mai păstrat valorile umane. La ei încă mai există termenul de ” caracter“.

Uneori, marile decizii nu schimbă destine mici…

sursa foto: Elena Agachi

fotograf: Alexandru Sârbu

4 thoughts on “Uneori, deciziile mari nu schimba destine mici…

  1. Mi-a placut articolul prin simplul fapt ca a expus realitatea exact asa cum e.Exista cartiere de genul,exista oameni de genul,si mai ales ultima idee…aia e priceless.Articolul asta a fost un fel de mini-scurt metraj in capul meu:D

  2. Ce trista-i lumea lor
    In lumea noastra
    Ce trista-i moartea tuturor
    Ascunsa grabnic sub fereastra

    Bieti copii facuti deodata
    La inceput de viata si la final de drum
    Nu mai exista vre-un “acum”
    Ci doar a fost odata … cateodata

Da-i cu replica, nu ezita!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s