Despre ea… ( partea I)


I-am spus de o mie de ori ca daca nu va inceta sa mai acuze, totul va fi bine, dar n-a inteles. Ma gandeam ca ar fi dragut s-o las in pace, sa se bucure de moment, sa aiba satisfactia aia diabolica ca mi-a dat mie peste nas si mi-a tuflit punga de cacao in cap.

Uneori imi placea s-o las sa faca asta. Simteam ca ea se simte bine si ca va fi totul ok in viitor.Imi placea sa-i vad zambetul ala inocent si totodata o bucurie ordinar de bolnava in ochii ei. Ma uitam la ea, in timp ce ma stergeam de cacao si ii zambeam. N-aveam altceva ce sa fac. Ma bucuram si eu pentru ca o vedeam pe ea fericita. Pentru mine asta conta, nu faptul ca eu eram plin de cacao si ca-mi va lua ceva timp sa ma curat. Un gest care se poate curata, dar nu uita. Totusi… incercam sa fac asta doar de dragul ei. Stiam ca odata si odata totul va fi bine, caci ea era tot ce conta pentru mine.

Mi-aduc aminte, de multe ori, cand eram mic si ma jucam, venea la mine si o respingeam. Eram destul de pierdut in spatiu, iar tot ce conta pentru mine in acel moment era faptul ca eu trebuia sa umplu basculanta cu nisip si sa il car 10 metri mai departe, imaginadu-mi ca eu is sofer si ca incep constructia unei mari cladiri, gandindu-ma ca voi primi bani. Nu primeam bani, nu primeam laude, nu primeam nici  macar un multumesc. Defapt… nu primeam nimic! Primeam in schimb o privire ciudata, data pe sub gene cu capul putin plecat in jos, ce-mi dadea fiori. Stiam ca nu-i bine.Ea ma privea. Stiam ca gresesc, dar nu stiam unde. Ma gandeam ca eu mi-am facut treaba de barbat si ca am dus nisipul unde trebuia.Ce voia sa mai fac!?… Totusi, in ciuda faptului ca am incercat sa o resping, simtind de fiecare data cand era langa mine o apasare sufleteasca si totodata o greutate pe care nu puteam s-o duc, ea era tot langa mine. Defapt, probabil nici nu voiam s-o resping. Voiam sa fie langa mine, dar putin mai departe. Imi placea de ea! Era frumoasa, era… perfecta si plina de defecte! Un paradox pe care nu l-am inteles, dar il constientizam.

Tin minte, eram odata la bunici, singur… era apus de soare si ma jucam in drum cu nisip. M-am uitat la soare si am vazut-o pe ea. Am vazut-o si atunci mi-am dat seama cine e cu adevarat. M-am ridica in picioare si m-am uitat lung si intens, chiar daca ma dureau ochii. Nu-mi pasa, era frumoasa! Era ea! Era completarea sufletului meu si atunci am simtit ca sunt plin de fericire. Mi-am dat seama ca vreau s-o am langa mine toata viata. Am simtit pentru prima oara ca ma apropii de ea si ca incep putin cu putin s-o inteleg. Mi-a placut! Langa ea era un intreg univers de care faceam abstractie. Camp, padure, vant, case, oameni. Nu ma interesa! Ma interesa doar ea. Incerca sa-mi arata ceva, dar nu stiam ce. Incerca sa ma duca undeva, dar nu stiam unde.  Totusi, se bucura ca am facut un pas mic, dar totodata unul urias, pentru amandoi. Avea rabdare cu mine. Defapt a avut rabdare cu mine dintotdeauna, chiar si acum. Era un lucru care ma chinuiam sa il inteleg. O frumusete pe care nu o intelegeam, cu un chip atat de simplu, dar totusi mult prea dificil si complicat pentru mine… . Nu stiam ce vrea de la mine… (prima parte)

4 thoughts on “Despre ea… ( partea I)

Da-i cu replica, nu ezita!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s