Despre arta tacerii din perspectiva unuia care sufera de logoree

Despre arta tacerii din perspectiva unuia care sufera de logoree


A fost odata un om, spune o poveste japoneza, un om care avea o pasare rara. O avea inchisa intr-o colivie si-o ingrijea atat de bine, incat zilnic pasarea se facea mai frumoasa si penele ei deveneau mai stralucitoare. Din nebagare de seama, intr-o dimineata, omul uita, sa inchida portita micutei inchisori. Si pasarea zbura. Zbura atat de departe si intampina atatea necazuri, incat se intoarse intr-o stare jalnica la vechiu-i stapan. Trebuie, sa spun ca in nechibzuita ei aventura, pasarea aceasta tulburase o multime de oameni, care prinsera a-l dusmani pe stapanul ei. Astfel, chiar daca stapanul a putut, sa inchida in sfarsit pasarea hoinara in colivie, n-a putut insa, sa repare si stricaciunile facute de ea in calatoria ei… La fel se intampla cu cei care lasa, necugetati fiind, sa le scape gandurile din colivia mintii lor. 

Cata vreme tii gandurile intemnitate, ele iti apartin. De indata ce le lasi, sa-si ia zborul sub forma de cuvinte, si pot sa-ti pricinuiasca mari neajunsuri. Sa fii fericit, daca nu se intorc deformate, ciuntite si pline de amenintari pentru seninatatea celui nebagator de seama… !

Tacerea este considerata, inca din vremuri vechi o virtute, nu multi reusind, sa aiba puterea de a tacea. Sa aiba o stapanire de sine atat de mare, incat, sa nu lase cuvintele sa-i scape in momente in care acestea vor sa iasa si sa rezolve o situatie dificila manata de impuls.

Si totusi, unul, care sufera de logoree, vorbeste doar atunci cand ceilalti nu stiu ce sa mai spuna sau cand simte ca este randul lui sa vorbeasca, avand rabdare sa asculte pe fiecare in parte, dar atunci cand vorbeste, face in asa fel incat nimeni, sa nu inteleaga nimic, inseamna ca stapaneste arta tacerii ? Un paradox. Pentru ca omul care stie, sa taca, este acela suficient de stapan pe sine, incat, vorbeste numai atunci cand se cuvine. Scrierea ortodoxa, spune ca “Toate printr-insul (adica prin Logos) s-au facut si fara de El nimic nu s-a facut din ceea ce s-a facut“.

Exista oameni, care tac pentru ca nu au ce spune. Exista oameni, care tac din comoditate si pentru ca nu vor ca ideile lor, sa intre intr-un posibil conflict sau disputa cu ideile celuilalt/celorlalti. Din frica si comoditatea de a nu accepta, de a-si revizui, de a asculta sau de a fi analizati sau criticati, refuza, sa vorbeasca, pastrand tacerea. Mai exista oameni, care tac din cauza ingamfarii. Acestia isi inchipuie, ca interlocutorii sai, nu-s demni, sa-i asculte si se inchid intr-un mutism dispretuitor. Ei nu au aceasta stapanire de sine, nu pot fi numiti oameni, care stapanesc arta tacerii, ci oameni mediocri, care accepta standardul unei cunoasteri formate din reziduuri.

Un poet a scris:   “Tacerea este spiritul prostilor, 

                                Si una din virtutile celui intelept.

2 thoughts on “Despre arta tacerii din perspectiva unuia care sufera de logoree

Da-i cu replica, nu ezita!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s