Tag: cluj

AmFostTeatru la Botoșani, AmFiTeatru la anul tot la Botoșani


Mare sărbătoare a fost zilele astea în Bot`șani. A fost AmFiTeatru, Festival de teatru adolescent. Trupe din țară, dar și din județ s-au adunat cu mic cu mare și au venit să joace la Teatrul Mihai Eminescu, Botoșani.

Dacă ar fi să povestesc, ar dura până mâine, dar cum mai am treabă pe ziua de astăzi, am să mă rezum la câteva idei, pentru-că sincer festivalul ăsta începe să crească din ce în ce mai mare, iar unii ca mine încep să alerge gâfâind în urma lui. Au fost trei zile în care  Continue reading “AmFostTeatru la Botoșani, AmFiTeatru la anul tot la Botoșani”

Advertisements
MOSSAD vs. Poporul român. Iluzia unei revoluții și schimbarea răului în bine

MOSSAD vs. Poporul român. Iluzia unei revoluții și schimbarea răului în bine


Undeva la 10.000 de oameni din toată țara s-au adunat supărați pe viață, dar mult mai supărați pe conducere.O revoluție ( o pot numi revoluție, pentru-că scopul inițial s-a împlinit) a 8 ani de suferință. A unui timp în care mulți au îndurat, dar la fel de mulți, poate marea majoritate din noi și din cei care au ieșit în stradă, l-au votat tot pe el atunci când a fost să candideze.

Am fost puțin uimit când am auzit că 4000 de oameni au ieșit în stradă să-și ceară unul din drepturile lor fundamentale. Tot în același timp am rămas tâmpit când am văzut că mulți au ieșit în stradă nu pentru Raed Arafat și SMURD, ci și pentru altele. Când erau întrebați de ce au ieșit în stradă răspundeau : Continue reading “MOSSAD vs. Poporul român. Iluzia unei revoluții și schimbarea răului în bine”